Înscrieri partipanți tabără de formare a voluntarilor

Departamentul de Tineret al Episcopiei Caransebeșului organizează, în această perioadă, înscrieri pentru sesiunea de formare a voluntarilor din cadrul programului „Tabăra din inima satului”, formare care va avea loc în perioada 3-9 februarie 2019, în localitatea Marga.

✍Autor: Departamentul de Tineret
⏰Data: 9 ianuarie 2019
📰Secțiune: Anunțuri / Tineret

Tabăra de formare a voluntarilor se desfășoară cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, în parteneriat cu Casa Corpului Didactic Caraș-Severin și cu sprijinul Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte și al Centrului de tineret Moniom.

Scopul acestei tabere este formarea voluntarilor care vor participa, în vara acestui an, la programul de tabere intitulat „Tabăra din inima satului”, organizat de Episcopia Caransebeșului pentru copiii și tinerii din parohiile rurale ale eparhiei.

Sesiunea de formare a voluntarilor, desfășurată pe parcursul a 7 zile, în perioada 3-9 februarie 2018 și își propune să familiarizeze participanții cu sarcinile și responsabilitățile pe care le presupun calitatea de voluntar tabere, precum și să livreze tinerilor participanți conceptul de tabără care va sta la baza organizării mai multor tabere în satele eparhiei în vara acestui an.

„Intenționăm ca, prin această formare, să alcătuim echipe de 5-7 voluntari tabără, care, sub îndrumarea unui coordonator de tabără, să poată desfășura activități educative specifice taberelor de vară, în special în localitățile rurale ale eparhiei. Durata acestor tabere este de 3-5 zile, timp în care, voluntarii, alături de preoții și profesorii din parohiile-gazdă, vor desfășura diverse activități cu copiii și tinerii, de la ateliere artistice, jocuri și concursuri educative, până la cateheze interactive, ateliere pro-vita, sau ateliere de comunicare” a precizat părintele Mihai Ciucur, de la Departamentul de tineret al eparhiei.

Sunt așteptați să se înscrie la tabăra de formare elevi și studenți (cu vârsta minimă de 16 ani), cadre didactice, asistenți sociali, psihologi, dar și specialiști din alte domenii de activitate, care au legătură cu educația și formarea tinerilor.

Echipa de formatori este coordonată de prof. Nicoleta Marcu - directorul Casei Corpului Didactic al județului Caraș-Severin, alături de formatori din cadrul Departamentului de tineret al eparhiei și tineri de la ATOR Banatul de Munte.

Pentru înscrieri și informații suplimentare referitoare la tabăra de formare de la Marga, doritorii sunt rugați să contacteze organizatorii, folosind următoarele date de contact: Pr. Mihai Ciucur - telefon: 0734.77.34.77, e-mail: mihai_ciucur@yahoo.com și Prof. Nicoleta Marcu - telefon: 0771.48.27.80, e-mail: nicolrd@yahoo.com

Programul destinat copiilor și tinerilor din zonele rurale „Tabăra din inima satului” se desfășoară cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului și se înscrie în șirul manifestărilor organizate în eparhia noastră în Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari) în Patriarhia Română.