Navigare: Acasă » Actualitate » Anunțuri » Mănăstirea Băile Herculane în straie de sărbătoare


Mănăstirea Băile Herculane în straie de sărbătoare

Sâmbătă, 8 septembrie, la praznicul „Naşterii Maicii Domnului”, Mănăstirea Băile Herculane îşi va sărbători hramul

Autor: Serviciul Protopopesc / Data: 5 septembrie 2018

La praznicul „Naşterii Maicii Domnului”, Mănăstirea Băile Herculane îşi va sărbători hramul. Sfânta Liturghie din ziua praznicului va fi oficiată de către Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, alături de un numeros sobor de preoți și diaconi în altarul de vară, începând cu ora 9.30. Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului reprezintă un mare praznic pentru toți creștinii, fiind un deosebit prilej al bucuriei pentru Mănăstirea Băile Herculane.

Aşezământul monahal din cunoscuta staţiune Băile Herculane a apărut la iniţiativa ÎPS Laurenţiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, la vremea respectivă fiind episcop al Caransebeşului, care a dorit să pună în valoare Vila Doboşanu, donată în anul 1925 Episcopiei Caransebeşului şi luată abuziv în anul 1948 de regimul comunist. Odată cu trecerea anilor aşezământul monahal-social a primit contur, având în componenţă paraclis, trapeză, chilii şi camere de oaspeţi.

În anul 2007, la propunerea Preasfinţitului Părinte Lucian, Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Banatului a ridicat aşezământul la rang de mănăstire, împodobindu-se astfel salba de mănăstiri din Episcopia Caransebeşului. Între lucrările de amenajare executate recent s-a aflat şi refacerea Sfintei Mese, sfinţită de Preasfinţitul Lucian la data de 4 decembrie 2010, ocazie cu care mănăstirea a primit şi al doilea hram: „Sf. M. Mc. Varvara”.