Parohia „Sf. Vasile cel Mare” şi „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” - Petnic

  1. Istoricul comunităţii parohiale

Satul Petnic pare a fi atestat documentar din anul 1445 când, în timpul domniei lui Iancu de Hunedoara, apare sub denumirea de "Patak"[1].

Adevărata atestare o face însa în anul 1603 istoriograful maghiar Pesty Frygyes[2]

În decursul timpului satul a mai purtat şi alte denumiri precum: în anul 1717 Petnikul, în 1829 Petnik, în 1913 Petnek[3].

De-a lungul anilor populaţia a fost într-o continuă mişcare. În anul 1757 erau 50 de case[4], în 1910 erau 241 de case şi 1238 locuitori[5], în 1935 erau 245 de case şi 1117 locuitori[6]. În 1992 erau 937 locuitori, iar în 2002 erau 881[7].

O posibilă explicaţie a denumirii satului Petnic s-ar regăsi în limba slavonă şi anume în "pet" şi "nic" care în traducere înseamnă "al cincelea", satul se află pe cursul râului Craiova care izvorăşte din pădurile Pârvovei, care în limba slavonă înseamnă "prima" (prvi)[8].

Satul face parte din ţinutul Crainei poartă de intrare în Valea Almăjului, sub aspectul poziţiei geografice, localitatea se află aşezată la intersecţia paralelei 45° latitudine nordică cu meridianul de 22° 10' longitudine estică, în depresiunea intramontană a Mehadiei la terminaţiile sudice ale masivului Semenic la o altitudine de 260 m. Specificul economic este: creşterea animalelor, pomicultura, apicultura şi cultura plantelor. Din punct de vedere administrativ satul aparţine comunei Iablaniţa (împreună cu satul Globu Craiovei), comună situată în sud-estul judeţului Caraş Severin[9]

  1. Istoricul bisericii parohiale.

Vechea biserică a satului a fost construită din lemn, amintită în anul 1745 a fost incendiată în timpul războiului Austro-Turc din 1791, pe locul ei fiind ridicată biserica actuală[10]. Biserica actuală a fost construită în anul 1824[11], pe cheltuiala credincioşilor parohiei cu hramul bisericii vechi "Sf Vasile cel Mare", iar de la ultima sfinţire din 27 martie 2011 şi cu hramul "Sf. Apostoli Petru şi Pavel", când este şi ruga satului.

De-a lungul timpului s-au făcut mai multe îmbunătăţiri atât la interior, cât şi la exterior. Astfel pictura originală este din anul 1838[12], apoi pictorului B. Delliomini în anul 1894 o recondiţionează (semnătura sa apare pe icoana împărătească a Mântuitorului de pe iconostas), apoi în 1936 şi ultima dată în anii 2000, când este numai curăţată şi spălată. Reparaţii capitale s-au făcut în anii 1894, 1907 când turnul este acoperit cu tablă de cupru, în 1930 când este schimbat lemnul pe întreg acoperişul, lucrarea realizată de săteanul Vasilie Lăzărescu zis şi "Frenţ", cu suma de 75.000 lei conform procesului verbal din 8 iunie 1930 şi aproximativ 2000 când este schimbată tencuiala pe exterior.

În ultimii ani s-au realizat o serie de lucrări precum: s-a renovat interiorul şi exteriorul prin zugrăvire, s-a pavat cu gresie, s-a îmbrăcat sfânta masă cu marmură, s-a pus centrală termică etc.

Construită din piatră şi cărămidă, acoperită cu ţiglă, în stil Baroc, turnul din cărămidă, susţinut de 4 piloni situaţi în pronaos.

Pictura realizată în anul 1838 de pictori necunoscuţi (probabil în anul zidirii nu au mai existat fonduri şi pentru pictură), recondiţionată în anii 1894 (B. Delliomini) şi 1936. Dimensiunile bisericii sunt: 19 x 6,8 m.

Casa parohială a fost construită în centrul satului pe vechiul hambar al fostului sediu al companiei a IV-a a Regimentului de Graniţă, care îşi are începutul aici cu anul 1773. Zidită din piatră şi cărămidă, acoperită cu ţiglă, compusă din 6 camere şi dependinţe, în prezent clădirea este renovată în mare parte. Ultimele lucrări de amenajare s-au făcut în perioada 2009-2015.

Lista preoţilor care au slujit în această parohie.

Gheorghe Giurginca (1790-1804), Constantin Giurginca (1803-1830), Spiridon Giurginca (1845-1857), Gheorghe Tătucu (1864-1865), Ioachim Popovici (1865-1888), Spiridon Şandru (1888-1896), Ioan Chendi (1896-1924), Alexandru Dorobanţu (1911-1914), Grigorie Popovici (1924-1927), Traian Nemoianu (1927-1952), Dimitrie Stoichescu (1952-1955), Octavian Trailovici (1955), Nicolae Sinevici (1955-1969), Trifon Grozăvescu (1969), Constantin Bolbotină (1969-1992), Ion Drăghicescu (1992-2008), Emil Gabriel Băbuţă (2008), Ilie Ştefan Bubă (2009 - prezent).

  1. Cimitirul

Cimitirul are o suprafaţă de 1 ha. Nu are capelă, în cimitir sunt 7 znamene şi 19 cruci de piatră, unele cu litere chirilice de la mijlocul secolului al XIX[13]. Este împrejmuit cu zid de piatră (3 părţi) ia partea principală cu ciment şi plasă de fier. Starea lui este bună.

  1. Activităţi culturale şi filantropice în trecut.

În fiecare an în luna martie se organizează "Craina Bănăţeană" organizată de Fundaţia "Craina Bănăţeană" când se oficiază slujba de "Te-deum", simpozion, port şi joc popular etc. La 27 martie 2011 s-a resfiinţit biserica satului de Episcopii Lucian al Caransebeşului şi Nicodim al Severinului şi Strehaiei. Ocazional parohia organizează pelerinaje la mănăstirile din ţară, iar o dată pe an are loc în parohie adunarea "Oastei Domnului".

În fiecare an în Sâmbăta lui Lazăr, Paşte, Înălţarea Domnului şi Crăciun se fac cadouri cu dulciuri pentru copii parohiei.


[1] Ana Floarea Rugină (Giurginca), Monografia scolii din Petnic judetul Caraş Severin, Ed. Tim Reșiţa 2007

[2] C. Suciu Dicţionar istoric al localitaţilor din Transilvania, Ed. Academiei București 1967, II, p.38

[3] Ana Floarea Rugină (Giurginca), op. cit. p.9

[4] I. D. Suciu, R. Constantinescu, Documente privitoare la istoria Mitropoliei Banatului, Ed. Mitropoliei Banatului, 1980, p.230

[5] C. Martinovici, N. Istrati, Dictionarul Transilvaniei Banatului si celelalte ţinuturi alipite, Cluj 1921 p.190

[6] I. Lotreanu, Monografia Banatului, Timișoara 1935 p.322

[7] Recensământul anului 1992 si 2002.

[8] Ana Floarea Rugină (Giurginca), op. cit. p.9

[9] Icoana Cristescu Budescu, Monografia satului Globu Craiovei judeţul Caraș Severin, Ed. Partoș 2010, p.11

[10] Lucian Episcopul Caransebeșului, Petru Bona Parohiile Eparhiei Caransebeșului, Ed. Episcopiei Caransebeșului, Caransebeș 2012, p.336

[11] N. Cornean, monografia eparhiei Caransebeș, Caransebeș 1940 p.464

[12] Anul 1838 este consemnat pe icoanele Sf. Ana si Sf. Ioachim de pe sâtlpii de sustinere ai turlei.

[13] Petru Bona, Lespezi si cruci de piatra din parohiile Eparhiei Caransebesului, Ed. Episcopiei Caransebesului, 2015 p.144-145.