Navigare: Acasă » Actualitate » Cotidian » Târnosirea Bisericii așezământului social-monahal „Țara Almăjului”


Târnosirea Bisericii așezământului social-monahal „Țara Almăjului”

Miercuri, părintele protopop Iosif Frenț al Protopopiatului Băile Herculane a participat alături de Preasfințitul Părinte Episcop Lucian la sfințirea Bisericii așezământului social-monahal „Țara Almăjului”

Sursa: www.episcopiacaransebesului.ro / Data: 30 august 2018

Biserica așezământului monahal-social „Țara Almăjului” a fost târnosită miercuri, 29 august, la sărbătoarea „Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul”.

A fost o zi de mare bucurie la hramul acestui așezământ întrucât a fost prezent Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, care a săvârșit slujba de sfințire a sfântului locaș, alături de un sobor de preoți și diaconi. În continuare ierarhul a oficiat și Sfânta Liturghie în prezența unui număr mare de credincioși din Valea Almăjului și din împrejurimi, precum și a autorităților locale.

Preasfințitul Lucian l-a hirotesit iconom-stavrofor pe părintele Petrică Zamela, administratorul așezământului, deoarece într-un timp foarte scurt a reușit împreună cu ctitorii și binefăcătorii să ridice biserica și o parte din clădirile ce vor forma ansamblul monahal-social. De asemenea, ctitorului principal, domnului Ion Lala, ierarhul i-a conferit Ordinul eparhial „Crucea Episcop Elie Miron Cristea”, clasa I pentru mireni, iar domnului primar al comunei Bozovici, Stoicu Adrian, i-a conferit Ordinul eparhial „Crucea Episcop Elie Miron Cristea”, clasa II pentru mireni. Totodată, Părintele Episcop i-a răsplătit pe toți ctitorii cu Diplome de excelență.

„În urmă cu cinci ani s-a pus piatra de temelie pentru acest sfânt locaș și iată, în anul centenarului sfințim o preafrumoasă biserică. Îi mulțumim lui Dumnezeu că aici în centrul Văii Almăjului avem un așezământ monahal-social unde viețuitorii vor împleti în chip armonios liturghia cu filantropia, rugăciunea cu munca. Îl rugăm pe Mântuitorul să binecuvinteze pe mai departe acest loc binecuvântat și să le ajute atât viețuitorilor cât și beneficiarilor să împlinească poruncile divine și să țină foarte mult la păstrarea valorilor moralei creștine. În acest așezământ vin foarte mulți tineri pentru rugăciune, pentru formare spirituală, pentru a-și găsi aici un echilibru în viață, dar acest așezământ este deschis și pentru cei vârstnici, care nu mai au pe nimeni, pentru că nepoții și copiii au plecat în străinătate sau în orașele mari”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.

Aşezământul monahal-social „Țara Almăjului” a luat fiinţă din dorinţa şi dragostea unor credincioşi almăjeni, de a avea în mijlocul lor o vatră monahală, dar şi un centru social, unde rugăciunea să fie împletită cu ajutorarea semenilor nevoiaşi şi în suferinţă. În incinta aşezământului va funcţiona şi un cămin pentru persoane vârstnice şi nevoiaşi, un centru pentru tineret, unde vor fi desfăşurate acţiuni educative, culturale, spirituale şi tabere.

Piatra de temelie a acestui așezământ mănăstiresc ce are hramul principal „Învierea Domnului” a fost pusă în 22 septembrie, 2013, de către Preasfințitul Părinte Lucian, reînviind astfel în acest loc tradiția monahală întreruptă în jurul anului 1459, când apare pentru ultima dată aici o mânăstire de călugări, distrusă probabil la una dintre incursiunile străine de neam și credință din zonă, așa cum reiese dintr-un act păstrat în Arhivele Naționale din Budapesta.